Un turist care se află cu familia pe munte, pe un traseu Piatra Arsă către Babele, din Masivul Bucegi, a murit, marţi, cel mai probabil în urma unui infarct.
O echipă de salvamontişti a intervenit de urgenţă în sprijinul bărbatului, însă aceştia nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
„Un turist aflat cu soţia pe traseul Piatra Arsă – Babele, a suferit un infarct. O echipă aflată la Baza Salvamont Baba Mare, formată din doi salvatori montani, a intervenit de urgenţă cu ATV-ul, dar din păcate pentru victimă nu s-a mai putut face nimic”, au precizat, marţi, pe Facebook, reprezentanţii Serviciului judeţean Salvamont Prahova.
Şeful instituţiei, Daniel Banu, a precizat pentru News.ro că bărbatul avea 57 de ani.
Editor: IFA