Patronii din turism anunță lansarea programului „Litoralul pentru toți” septembrie 2024.
Turiștii se pot caza în hoteluri cu tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, prețuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță că programul se desfășoară în perioada 1-30 septembrie 2024.
Până acum, peste 57 de unități de cazare din toate stațiunile de pe litoral au aderat la program, oferind aproximativ 6.000 de locuri de cazare pe noapte.
Federaţia patronală se așteaptă ca, până la începutul programului, peste 80 de hoteluri să se înscrie, ajungând la aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.
“Cele mai multe hoteluri vor fi deschise pana la mijlocul lunii septembrie, iar turiștii pot face deja rezervări de sejururi.
Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toți românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care prețurile sunt foarte avantajoase”, a declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR, citat într-un comunicat al federaţiei de turism.
Editor: IFA