O explozie puternică s-a auzit sâmbătă dimineață în faţa sinagogii din La Grande-Motte din sudul Franţei, după ce cel puțin două mașini, dintre care una conţinea o butelie de gaz, au fost incendiate. Un polițist local care s-a deplasat în zonă a fost rănit, relatează Le Monde, citat de News.ro.
Puțin mai târziu s-a dovedit că a fost vorba de o explozie, iar la scurt timp, poliția a anunțat că investighează un potențial atac terorist.
Două mașini, inclusiv cea în care se afla butelia de gaz, au ars, iar un ofițer de poliție, aflat în apropiere în momentul exploziei, a fost rănit. Totuși informațiile din jurul incidentului sunt în continuare contradictorii. Potrivit France24, primarul din La Grande Motte a declarat că pe imaginile captate de camerele de supraveghere se vede o persoană care ar fi avut un steag palestinian și ar fi dat foc mașinilor.
Securitatea din jurul site-urilor evreiești a fost întărită în toată Franța, iar președintele Emmanuel Macron a numit incidentul “un act de teroare”.
Într-un comunicat de presă, Parchetul Naţional Antiterorism (PNAT) a descris evenimentele în detaliu: sâmbătă dimineaţă, între orele 8.00 şi 8.30, două vehicule au fost incendiate în interiorul sinagogii Ben Yacoov, iar două incendii ar fi izbucnit la două uşi care dau acces în clădire.
PNAT a precizat că un poliţist local, care s-a deplasat la faţa locului, a fost rănit de deflagraţia provocată de explozia unei butelii de gaz aflate într-unul dintre vehiculele incendiate. În sinagogă se aflau cinci persoane, inclusiv rabinul, însă nimeni nu a fost rănit.
PNAT a deschis o anchetă pentru „tentativă de omor în legătură cu o întreprindere teroristă”, „distrugere prin mijloace periculoase în legătură cu o întreprindere teroristă” şi „asociere infracţională teroristă în vederea pregătirii de infracţiuni contra persoanei”.
Anchetele au fost încredinţate subdirecţiei antiteroriste, direcţiei zonale sud a poliţiei naţionale şi direcţiei generale a securităţii interne.
Prefectul departamentului Hérault, François-Xavier Lauch, „a denunţat incidentul în termenii cei mai duri”. „Am cerut poliţiei şi jandarmilor să consolideze securitatea intereselor evreieşti din departament”, a scris François-Xavier Lauch pe contul său X, după ce a ajuns la locul incidentului.
Editor: IFA
















