Social-democrații s-au reunit astăzi într-un congres convocat pentru a-și stabili candidatul la alegerile prezidențiale de la finalul anului și pentru a alege conducerea partidului. Așa cum era de așteptat, premierul Marcel Ciolacu a fost reconfirmat în funcția de președinte al PSD și a fost desemnat candidat la alegerile prezidențiale.
La congres a participat și conducerea PSD Dâmbovița, alături de reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale din județ. Aceștia anunțaseră că vor sprijini candidatura lui Marcel Ciolacu la cele două funcții. Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost ales vicepreşedinte al partidului pentru zona de Sud.

Ciolacu a avut un discurs programatic de aproape o oră în care și-a anunțat prioritățile de candidat la alegerile prezidențiale. El a vorbit mult despre programul său economic, dar a anunțat și marile linii de politică externă, parteneriatul cu SUA, UE și NATO, critici pentru Rusia, sprijin pentru Ucraina și Republica Moldova.
Congresul a fost presărat cu atacuri îndreptate spre colegii din Coaliție sau către actualul și fostul președinte al României. Marcel Ciolacu i-a criticat în discursul său pe ultimii șefi de stat, pe care i-a descris ca fiind „un președinte turnător și un președinte absent”.
„Avem generații întregi care fac astăzi pasul spre maturitate, după ce și-au trăit copilăria și adolescența, între un președinte turnător și un președinte absent. Trebuie să le spunem că, în ultimii 20 de ani, disprețul, sfidarea și nepăsarea față de oameni au fost accidente ale istoriei. Trebuie să le spunem că instituția prezidențială nu este și nici un malaxor de tocat vieți și nici o agenție de turism personală. Trebuie să le spunem că democrația nu se conjugă niciodată cu verbul a „urî”, a declarat premierul.
Marcel Ciolacu a primit 2.257 de voturi „pentru”, 4 voturi „contra” și 3 „abțineri”. În ceea ce privește funcția de președinte al partidului și noua echipă, Marcel Ciolacu a primit 2.256 de voturi „pentru”, 6 „contra” și 5 „abțineri”.

Echipa de conducere a PSD este formată din: Sorin Grindeanu și Daniel Băluță – prim-vicepreședinți, Mihai Tudose – președinte al Consiliului Național Paul Stănescu – secretar general Vicepreşedinţii sunt Florin Jianu pentru domeniul Antreprenoriat, IMM-uri şi Mediul de Afaceri, Lia Olguţa Vasilescu pentru Muncă şi Protecţie Socială, Gheorghe Şoldan pentru Dezvoltare Regională şi Locală și Gabriel Zetea – vicepreşedinte pentru Administraţie şi Infrastructură. Vasile Dîncu este vicepreşedinte pe domeniul Afaceri Europene. De asemenea, Victoria Stoiciu este vicepreşedinte pe relaţia cu ONG-urile şi dialog social, Mihnea Costoiu, vicepreşedinte pe Educaţie, Elisabeta Lipă, vicepreşedinte pe Sport, Marian Neacşu, vicepreşedinte pe regiunea Bucureşti-Ilfov, Dumitriţa Glica – vicepreşedinte pe Centru şi Corneliu Ştefan – vicepreşedinte pe Sud. Alte nume sunt Ionuţ Pucheanu, care este primarul din Galaţi, este vicepreşedinte pe Sud-Est, Claudiu Manda – vicepreşedinte pe Sud-Vest, Laurenţiu Nistor este vicepreşedinte pe Vest, Emil Moldovan – vicepreşedinte pe Nord-Vest, iar Dragoş Benea – pe Nord-Est.

AUTOR: F.S














