Marţi după-amiază, un bărbat de 50 de ani a fost înjunghiat în spate de un copil de 13 ani. Evenimentul s-a produs în Sectorul 2 al Capitalei. Cuţitul folosit de agresor a rămas înfipt în spatele victimei.
Bărbatul a fost dus la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, fiind supus mai multor intervenţii chirurgicale. În prezent, acesta este în afara oricărui pericol.
În urma investigaţiei, poliţiştii au stabilit că victima, copilul de 13 ani şi un alt minor în vârstă de 15 ani care îl însoţea pe cel din urmă se aflau în tramvai, iar între cei trei ar fi început o ceartă.
În momentul în care cei trei au coborât în staţia de tramvai, minorul de 15 ani l-ar fi împins pe bărbatul de 50 de ani cu piciorul, iar minorul de 13 ani, aflat în spatele victimei, l-ar fi înjunghiat. Ulterior, copiii au fugit, fiind găsiţi seara.
Minorii nu ar fi la prima abatere, aceştia fiind cercetaţi de furt dintr-o unitate comercială din Sectorul 2, în cadrul unui alt dosare penal aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Minorul de 13 ani se afla în grija unui centru de plasament de la DGASPC Sector 3, iar din 15.08.2024 figura ca plecat voluntar din centru. Minorul a abandonat şcoala, având doar două clase, iar mama sa se află în străinătate.
Potrivit Codului de procedură penală, minorii cu vârsta de până la 14 ani nu răspund penal, astfel că autorul tentativei de omor a fost dus în custodia reprezentanţilor DGASPC Sector 3, informează compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Editor: IFA