Un copil de 3 ani și 10 luni a căzut de la etajul șapte al unui bloc din centrul orașului Iași.
Copilul a fost preluat de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă SMURD și transportat la Spitalul Sfânta Maria. Timp de mai bine de două ore, medicii au încercat să-l resusciteze, dar în cele din urmă au fost nevoiți să declare decesul.
Primele concluzii din ancheta polției arată că în apartamentul de la etajul șapte, copilul era împreună cu mama și o soră. La un moment dat, minorul ar fi rămas singur într-o camera și ar fi căzut de la geam.
Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă, însă trebuie să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia pentru a dispune măsurile legale care se impun.
Editor: IFA