You are currently viewing Capsula Starliner a Boeing pleacă spre Pământ fără cei doi astronauţi ai misiunii, blocaţi pe ISS

Capsula Starliner a Boeing pleacă spre Pământ fără cei doi astronauţi ai misiunii, blocaţi pe ISS

Capsula Starliner a companiei Boeing părăseşte vineri Staţia Spaţială Internaţională (ISS), însă va reveni pe Pământ fără cei doi astronauţi ai misiunii pe care i-a transportat la plecare, ca urmare a îngrijorărilor legate de siguranţa vehiculului spaţial, transmite AFP.

Reputaţia gigantului american din domeniul aeronautic – deja afectată de numeroasele probleme recente la avioanele sale – a primit o nouă lovitură în iunie, când defecţiunile la sistemul de propulsie şi scurgerile de heliu la capsulă au fost detectate la momentul efectuării zborului inaugural cu echipaj uman.

În pofida încercărilor constructorului de a convinge NASA de siguranţa vehiculului său, agenţia spaţială americană a luat decizia ca Butch Wilmore şi Suni Williams să fie aduşi înapoi prin intermediul concurentului Boeing, SpaceX, şi al capsulei sale Crew Dragon.

Astfel, cei doi astronauţi, care urmează să revină pe Pământ anul viitor, vor rămâne în spaţiu mai bine de opt luni, cu toate că iniţial erau programaţi să efectueze o misiune de opt zile.

Şeful programului NASA pentru zboruri spaţiale comerciale cu echipaj uman, Steve Stich, a declarat reporterilor, săptămâna aceasta, că în pofida certitudinii afişate de reprezentanţii Boeing în proiecţiile lor, agenţia spaţială nu este „confortabilă” cu ideea continuării cu Starliner „din cauza incertitudinii modelului”.

Un zbor de revenire fără probleme a capsulei spaţiale Starliner, vineri, va fi esenţial pentru producătorul american, nu doar pentru stima de sine, ci şi pentru şansele viitoare de a obţine noi aprobări pentru zboruri cu echipaj uman, notează AFP.

Starliner va începe în mod autonom desprinderea de ISS la scurt timp după ora 22:00 GMT. Aterizarea sa la o bază din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, este programată sâmbătă, la ora 04:03 GMT.

Echipele de la sol vor monitoriza performanţa Starliner, sub toate aspectele sale, în special propulsoarele – care s-au confruntat cu probleme -, în timpul reintrării în atmosfera terestră.

Steve Stich a dat asigurări că NASA s-a concentrat mai presus de toate pe obiectivele imediate. Odată ce se va confirma revenirea Starliner, „vom înţelege mai bine când putem certifica aeronava şi când putem relua zborurile”, a spus el.

În urmă cu zece ani, NASA a comandat câte un vehicul spaţial nou de la Boeing şi SpaceX pentru a-şi transporta astronauţii la bordul ISS. Cu aceste două vehicule spaţiale, agenţia nu vrea să rămână fără soluţii în eventualitatea unei probleme la una dintre ele.

Însă, compania lui Elon Musk a întrecut Boeing în această cursă şi de patru ani joacă singură rolul de „taxi spaţial”.

Acest prim zbor Starliner cu echipaj uman, efectuat cu ani întârziere din cauza eşecurilor din timpul dezvoltării sale, urma să fie ultimul test înainte de începerea operaţiunilor regulate.

Editor: IFA