Inaugurarea celei de-a XXIII-a ediția a Salonului editorial ”Ion Heliade Rădulescu” a deschis vineri, 6 septembrie 2024, șirul evenimentelor dedicate Zilelor Cetății la Târgoviște.
Evenimentul s-a desfășurat în scuarul Primăriei Municipiului Târgoviște (cea de-a XII-a ediție desfășurată în aer liber), sub coordonarea Prof. univ. dr. Agnes Erich managerul Bibliotecii județene și a debutat cu prezentarea mesajului de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, de către Pr. cons. Marian Puiescu.
În cadrul acestui mesaj a fost subliniat faptul că ” Biserica s-a manifestat în istorie ca generatoare de cultură și civilizație, inițiind, sprijinind și promovând mereu tot ceea ce umanitatea are mai frumos, mai bun, adevărat și drept, născut sub inspirația creatoare a lui Dumnezeu!… De asemenea, merită reținut și îndemnul de ”a încuraja cititul, de a oferi cărți și a încuraja cultura cărții”, precum și de a deveni ”ambasadori ai cărții și ai spiritualității”.
Au mai prezentat mesaje: domnul Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița și domnul Daniel Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgoviște.
După aceea, au fost prezentate volumele recent tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei: Voievodul Radu Paisie-ctitor de locașuri sfinte, promotor al culturii și sprijinitor al Ortodoxiei și Rolul eclezial și cultural al Evangheliei învățătoare de la Mănăstirea Dealu de lângă Târgoviște -380 de ani de la apariție, precum și broșurile misionare: Suferința și boala în lumina Învierii Domnului Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu-310 ani de la moartea lui martirică.
Au mai participat: domnul Cătălin Rădulescu și doamna Monica Ilie, ambii Viceprimari ai Municipiului Târgoviște, domnul Cătălin Chirul Cristea, Secretar General al Primăriei și domnul Gabriel Boriga, City Manager.