You are currently viewing Primar Târgoviște: Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” este o „mișcare de rezistență” în cel mai frumos sens

Primar Târgoviște: Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” este o „mișcare de rezistență” în cel mai frumos sens

Zilele Municipiului Târgovişte au debutat, astăzi, cu un eveniment cultural reprezentativ pentru Vechea Cetate de Scaun a Țării Românești. Este vorba despre a XXIII-a ediţie a Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu”, organizată de Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa, în Scuarul Primăriei Municipiului Târgovişte.

„Așa cum ne-am obișnuit, într-un oraș cu o bogată tradiție tipografică, primul eveniment al manifestărilor dedicate târgoviștenilor a fost Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”. Împreună cu primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, am luat parte la cea de-a 23-a ediție a Salonului. A fost o ocazie excelentă pentru a sublinia importanța sprijinirii autorilor locali și a editurilor care îmbogățesc viața culturală a orașului nostru.
Totodată, având în vedere multitudinea platformelor de socializare și modul în care acestea au început să-i acapareze pe tinerii noștri, cred că prin acest tip de evenimente vom reuși să-i ajutăm să redescopere bucuria lecturii.
Felicitări organizatorilor și participanților! De astăzi și până duminică vă așteptăm la Zilele Municipiului Târgoviște!”, transmite președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Programul de anul acesta include lansări de carte, dezbateri, activităţi dedicate copiilor, dar și momente artistice.

„În prima cetate a tiparului românesc, un eveniment închinat CĂRȚII este un gest al normalității, respectului și decenței. Cu atât mai mult, Zilele Cetății și-au cultivat această tradiție a deschiderii manifestărilor prin Salonul Editorial.
Îndrăznesc să spun că ce se întâmplă aici, an de an, este o declarație de curaj a iubitorilor de carte scrisă și tipărită, într-o lume supusă tastaturilor, ecranelor și „click-urilor”. O „mișcare de rezistență” în cel mai frumos sens, căreia sunt onorat să mă alătur”, subliniază primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

AUTOR: F.S.