Cât de multe se pot schimba într-un an, cât de surprinzătoare este viața, cât de multe capătă alt sens și totuși.. cât de multe rămân aceleași.

Gânduri dintr-un septembrie trecut mă urmăresc chiar și astăzi. Atunci când vorbim despre oameni, un lucru extraordinar și o caracteristică pe care nimeni, niciodată nu o va putea transforma, este aceea că într-o clipă de neatenție, într-un moment de curaj, în urma unei nenorociri sau datorită unui miracol, fără prea multe explicați și aproape deloc argumentat, viața acestora poate să ia o întorsătură neașteptată, neobișnuită, neînchipuită.

Într-o lume ideală, binele și răul sunt emoții care nu doar că se înțeleg bine, ci care, cu adevărat, se completează reciproc, perfect. Granița la care cele două s-au întâlnit s-a estompat de dragul lor, iar noi, oamenii, habar nu avem câtă liniște se așterne asupra sufletelor care realizează că nimic nu este, niciodată, “doar bun” sau “doar rău”. De multe ori confundăm intensitatea sentimentelor cu natura lor. Cred că reușim nenorocita performanță de a cataloga emoțiile fără să le așezăm, în prealabil, în noi. Învățăm încă din primii ani de viață “despre bun” în paralel cu “despre rău” și, ajunși la maturitate, căutăm disperați să plasăm fiecare sentiment într-una dintre cele două categorii. De câte ori nu v-ați simțit bine făcând un lucru incorect, dar pe care sufletul vostru îl percepea ca fiind “cel mai corect lucru de făcut”? De câte ori mintea și inima voastră nu s-au separat în speranța de a-și găsi liniștea, eșuând lamentabil? Atâtea câte nuanțe de “gri” se nasc din “alb și negru”, atâtea emoții se nasc din “bine și rău”. Și toate acestea pentru că, la finalul zilei, “..atunci când vorbim despre oameni, un lucru extraordinar și o caracteristică pe care nimeni, niciodată nu o va putea transforma, este aceea că într-o clipă de neatenție, într-un moment de curaj, în urma unei nenorociri sau datorită unui miracol, fără prea multe explicați și aproape deloc argumentat, viața acestora poate să ia o întorsătură neașteptată, neobișnuită, neînchipuită.” – sau închipuită doar în cele mai ascunse colțuri de inimă.

Oh! Cât de multe se pot schimba într-un an, cât de surprinzătoare este viața, cât de multe capătă alt sens și totuși.. cât de multe rămân aceleași.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște