You are currently viewing Două grupări specializate în infracţiuni informatice și spălare de bani, destructurate de DIICOT în urma colaborării cu autorităţile judiciare din SUA

Două grupări specializate în infracţiuni informatice și spălare de bani, destructurate de DIICOT în urma colaborării cu autorităţile judiciare din SUA

Două grupări infracţionale organizate, specializate în săvârşirea de infracţiuni informatice şi spălare a banilor, au fost destructurate în urma colaborării procurorilor DIICOT cu autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de DIICOT, la acţiune au participat procurori de la Serviciul Teritorial Galaţi şi un procuror federal din cadrul Southern District of California – Departamentul de Justiţie al SUA, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, agenţi speciali din cadrul Homeland Security Investigations – Biroul Bucureşti, Biroul Los Angeles şi Biroul San Diego, agenţi speciali ai Serviciului Secret al Statelor Unite ale Americii – Biroul Bucureşti şi Biroul San Diego şi poliţişti ai Los Angeles County Sheriff’s Department.

Pe 5 septembrie, autorităţile judiciare române au efectuat 10 percheziţii domiciliare în judeţul Iaşi, în vederea destructurării unei grupării infracţionale organizate specializată în comiterea infracţiunii de spălare a banilor. În acelaşi timp, autorităţile judiciare americane au efectuat un trei percheziţii domiciliare în statul California, în vederea destructurării grupării infracţionale specializată în comiterea de infracţiuni informatice.

Din materialul probator administrat a rezultat că, în cursul anului 2021, pe teritoriul statului California s-a constituit o structură infracţională organizată, formată din cetăţeni români şi bulgari, care a acţionat până în luna septembrie 2024. Membrii acesteia au procurat şi utilizat echipamente destinate copierii şi clonării datelor inscripţionate pe cardurile bancare. Astfel, în perioada 2021-2024, prin utilizarea unor metode specifice de skimming, au copiat şi compromis date ale cardurilor bancare aparţinând unor rezidenţi americani (…) şi ulterior au procedat la efectuarea de retrageri de numerar în cuantum de peste 1.000.000 de USD”, se arată în comunicat.

Din cercetări a rezultat că o parte din sumele rezultate din activităţile infracţionale au fost utilizate de membri structurii de criminalitate organizată în vederea achiziţionării de imobile şi bunuri de valoare, în SUA şi în Mexic. O altă parte a banilor obţinuţi ilegal a fost trimisă în România prin utilizarea sistemelor de transfer monetar sau prin intermediul firmelor de coletărie, banii fiind ascunşi în bunuri de larg consum.

În România, membrii grupării infracţionale organizate specializată în spălarea banilor au preluat sumele respective, prin persoane interpuse, pentru a fi investite.

În urma percheziţiilor efectuate pe teritoriul României au fost identificate şi ridicate, în numerar, sumele de 202.090 euro şi 192.400 USD. Asupra banilor şi a două imobile situate în municipiul Iaşi şi oraşul Podu Iloaiei a fost instituit sechestrul de către procurorii Serviciului Teritorial Galaţi al DIICOT.

În cursul percheziţiilor efectuate pe teritoriul statului California a fost identificată şi ridicată suma totală de 550.000 USD şi bijuterii în valoare de 38.000 USD.

Procurorii DIICOT au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă trei inculpaţi pentru o perioadă de 60 de zile, iar în SUA au fost dispuse măsuri preventive faţă de membrii structurii infracţionale investigate de autorităţile judiciare americane.

Editor: IFA