You are currently viewing De astăzi se întorc la școală cei aproximativ 65000 de elevi, preșcolari și antepreșcolari dâmbovițeni

De astăzi se întorc la școală cei aproximativ 65000 de elevi, preșcolari și antepreșcolari dâmbovițeni

Anul școlar 2024-2025 începe astăzi, 9 septembrie, pentru aproximativ 3 milioane de elevi. Dintre aceștia, peste 180.000 intră în clasa pregătitoare. În acest an școlar vor funcționa, la nivel național, aproximativ 16.400 de unități de învățământ preuniversitar de stat și puțin peste 1.000 de școli private.

În județul Dâmbovița, în anul școlar 2024-2025, activitatea se va desfășura în peste 480 de instituții școlare (incluzând grădinițe, școli primare, gimnaziale, licee și unități postliceale), cuprinse în cele 153 de instutuții cu personalitate juridică. Numărul total de elevi, antepreșcolari și preșcolari înscriși în acest an școlar în unitățile dâmbovițene este de aproximativ 65000.

Anul școlar 2024-2025 vine cu o serie de schimbări în ceea ce privește organizarea examenelor naționale. Ministerul Educației a introdus posibilitatea ca elevii să își poată vedea lucrarea înainte de a depune contestații, atât în cazul Evaluării Naționale, cât și în cazul examenului de Bacalaureat.

Mai mult, examenul de Bacalaureat 2025 vine cu o noutate și în privința probelor de competențe, care vor fi susținute, în premieră, în timpul anului școlar, în perioada 27 ianuarie-7 februarie 2025. Probele scrise de la BAC 2025 vor începe și ele mai devreme față de anii anteriori, din 10 iunie 2025, pentru a evita ca elevii să dea examene în perioade caniculare, a explicat ministra Ligia Deca modificarea.

Și în acest an școlar, elevii vor avea câte o vacanță după fiecare modul de studiu. Prima se va derula în perioada 26 octombrie 2024 – 3 noiembrie 2024.

AUTOR: F.S.