You are currently viewing Decizie greu de înțeles a instanței târgoviștene, care blochează efectuarea expertizei seismice asupra Complexului Comercial Mondial, aflat în stare avansată de degradare

Decizie greu de înțeles a instanței târgoviștene, care blochează efectuarea expertizei seismice asupra Complexului Comercial Mondial, aflat în stare avansată de degradare

Complexul Comercial Mondial, situat chiar în punctul 0 al Municipiului Târgoviște, Piața Tricolorului, în apropierea unora dintre cele mai importante instituții adminsitrative ale județului, unde au loc și cele mai multe evenimente publice, este una dintre cele mai vechi clădiri cu destinație comercială din orașul reședință de județ.

Construcția, edificată încă dinainte de teribilul cutremur din anul 1977 (ca atare, realizată sub imperiul vechilor normative tehnice, mult mai relaxate, privind siguranța în construcții) se află într-o vizibilă stare de degradare și, întrucât zilnic câteva mii de persoane îi trec pragul, acționarul majoritar a dorit efectuarea expertizei seismice, pentru a afla exact cât de afectată este clădirea și dacă reprezintă un pericol.

Surprinzător, însă, și greu de înțeles instanța târgovișteană nu a fost de acord cu acest lucru.

În contextul cutremurelor devastatoare din Turcia și Siria, forul legislativ român a adoptat Legea nr. 212/2022, tocmai în scopul reducerii riscului seismic al clădirilor, în vederea atenuării efectelor unui potențial dezastru, reglementând în mod expres în sarcina tuturor proprietarilor și deținătorilor de clădiri care presupun aglomerări de persoane, cum este și cazul Complexului Comercial Mondial, obligativitatea expertizării tehnice a construcțiilor în vederea încadrării acestora într-o clasă de risc seismic și fundamentării măsurilor de intervenție ce se impun.

Realizarea expertizelor de încadrare în gradul de risc seismic nu reprezintă doar o obligație legală, ci și un act de responsabilitate din partea oricărui proprietar sau deținător de clădire (ce presupune aglomerări de persoane) diligent și de bună-credință, pasivitatea punând în primejdie siguranța publicului larg.

În ciuda tuturor împrejurărilor mai sus descrise, instanțele judecătorești refuză aplicarea legii tocmai cu privire la una din clădirile care prezintă cele mai importante indicii de risc seismic ridicat, respectiv Complexul Comercial Mondial, blocând demersul de realizare a expertizei inițiat de proprietarul majoritar, ca urmare a opoziției manifestată de deținătorul spațiului aflat la subsolul clădirii. În concret, proprietarul de la subsol refuză accesul societății de specialitate însărcinată cu realizarea expertizei de încadrare în gradul de risc seismic, iar raportulde expertiză nu se poate finaliza deoarece studiul fundațiilor presupune ridicarea unor mostre din zona de subsol.

Într-o decizie halucinantă pronunțată în primă instanță (mai jos regăsiți Extras de pe portalul instanțelor de judecată privind soluția),Judecătoria Târgoviște blochează efectuarea expertizei asupra Complexului Comercial Mondial. Soluția pronunțată (prima de acest gen la nivel național), dacă va rămâne definitivă, pe lângă faptul că încurajează toate persoanele care au interesul de a obstrucționa îndeplinirea obligației legale de efectuare a expertizelor de încadrare în gradul de risc seismic (în cazurile grave, respectiv a clădirilor încadrate în clasa RsI, dispunându-se interzicerea organizării și desfășurării de activități permanente și/sau temporare), reprezintă totodată o abrogare implicită a măsurilor de remediere reglementate expres de legiuitor, Legea nr. 212/2022 pierzându-și orice utilitate practică.

Pentru siguranța Dumneavoastră, vom urmări îndeaproape evoluția îngrijorătoare a demersurilor de expertizare a Complexului Comercial Mondial și vă vom ține la curent!”, transmite proprietarul majoritar.

AUTOR: F.S: