Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, vineri, este inaugurat Muzeul Național al Pompierilor, amenajat în Foișorul de Foc, după ce clădirea-simbol veche de 132 de ani a fost consolidată și modernizată, lucrările fiind începute în anul 2021.
În cadrul ceremoniei va fi prezentat istoricul Foișorului și amplul proces prin care a trecut pentru a fi readus la viață.
La eveniment vor participa viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Marian-Cătălin PREDOIU, secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed ARAFAT, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, general Dan-Paul IAMANDI, precum și reprezentanți ai firmei implicate în procesul de reabilitare.
De asemenea, ISU a anunțat că sărbătorește această zi organizând Ziua Porților Deschise, în intervalul orar 09:00-18:00, în toate subunitățile de pompieri din București și llfov.
„Nu ratați ocazia de a vedea îndeaprope echipamentele și autospecialele de intervenție a pompierilor, care vin în ajutorul cetățenilor, zi de zi. Vă așteptăm in număr cât mai mare, alături de familie si prieteni!”, a transmis ISU pe Facebook.
Foișorul de Foc a fost construit între iulie 1890 și 1891, fiind denumită la acea vreme Rezervorul de la Iancu, după utilitatea clădirii pe atunci. Edificiul a costat 200.000 de lei și avea în forma inițială 3 niveluri, în zona superioară fiind amplasat un rezervor amplu de apă cu o capacitate de 72 de vagoane.
De aici se vesteau pompierii când apăreau incendii în București, și asta a fost utilitatea Foișorului destul timp, până când Bucureștii au început să se extindă și pe verticală, nu doar pe orizontală, iar telefoanele au devenit din ce în ce mai comune.
În anul 1935 pompierii se mută în alte cazarmă, astfel că turnul și-a pierdut scopul principal, urmând o perioadă în care Foișorul de Foc a avut diverse întrebuințări. În cele din urmă, în anul 1963 clădirea-monument a fost transformată în Muzeul Național al Pompierilor, iar această funcție o îndeplinește și în prezent. Din fericire, atât Foișorul, cât și casele și străzile din zonă au supraviețuit demolărilor și planurilor care au dat peste cap cursul firesc al Bucureștiului.
Editor: IFA