You are currently viewing De astăzi, începe Târgul Naţional al Mierii pe platforma apicolă Băneasa

De astăzi, începe Târgul Naţional al Mierii pe platforma apicolă Băneasa

Bucureştenii sunt aşteptaţi, de vineri până duminică, la ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, eveniment organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) pe platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură din Băneasa.

Târgul Naţional al Mierii – ediţia de toamnă, ce se va desfăşura în acest an în perioada 13-15 septembrie 2024, reprezintă cel mai important eveniment de profil din Capitală şi este deja un eveniment tradiţional care se bucură de o foarte bună participare, atât din partea iubitorilor de produse apicole cât şi din partea apicultorilor, fie ei participanţi sau expozanţi, a procesatorilor din domeniul apicol, precum şi a reprezentanţilor din cadrul asociaţiilor apicole. Prin organizarea acestui eveniment ne dorim, ca de fiecare dată, să creştem cât mai mult interesul pentru albină, apicultură şi produse ale stupului, dată fiind importanţa acestui sector pentru agricultură, mediu, sănătate şi o alimentaţie echilibrată”, susţin organizatorii.

Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, a declarat că peste 100 de apicultori şi-au anunţat prezenţa la actuala ediţie a târgului.

Avem deja anunţaţi peste 100 de apicultori. Târgurile sunt o gură de oxigen pentru apicultori pentru că îi mai ajută să valorifice producţia având în vedere dificultăţile majore cu care s-a confruntat sectorul din cauza condiţiilor meteorologice extreme din anul 2024„, a declarat pentru AGERPRES preşedintele ACA.

România ocupă, în prezent, locul doi în Europa la numărul de familii de albine, după Spania, cu un total de 2,395 milioane, şi locul trei la producţia de miere.

Editor: IFA