O să tot scriu despre unele dintre cele mai interesante cursuri de care m-am lovit în timpul facultății. Să nu uit nici eu, să vă reamintesc și vouă!
În mod generic, prin relații publice se înțelege arta sau știința de a stabili și de apromova o relație favorabilă cu publicul. După unii autori, termenul “relații publice” a fost utilizat pentru prima dată de președintele Thomas Jefferson în timpul unui discurs adresat Congresului, pe 27 octombrie 1807. Una dintre primele definiții ale relațiilor publice a fost formulată de Edward Bernays, nepot al psihanalistului Sigmund Freud, considerat, alături de Ivy Lee, “părintele” relațiilor publice. În opinia sa, “relațiile publice constituie o funcție a managementului care influențează atitudinile publice, definește politicile, procedurile și interesul organizației, fiind urmată de un program de acțiune menit să determine înțelegerea și acceptarea publicului”.
Astăzi, relațiile publice sunt definite drept “un ansamblu de funcții de management, de supervizare și tehnicice contribuie la capacitatea strategică a organizației de a asculta, evalua și răspunde acelor persoane cu care organizația urmărește să întrețină relații beneficie, pentru a-și îndeplini misiunile și obiectivele”. În literatură de specialitate se regăsesc sute de definiții ale relațiilor publice, însă cea care, după părerea mea, reușește să ofere cea mai pertinentă și cea mai concisă explicație este aceea cre vorbește despre relațiile publice care fiind, practic, o funcție de sine stătătoare a conducerii, care, prin tehnici sprecifice și procedee mai mult sau mai puțin complexe, ajută la stabilirea și, evident, la menținerea unor căi de comunicare de ambele sensuri, militând pentru înțelegerea, acceptarea și cooperarea dintre o organizație și oamenii cu care aceasta intră în contact.
Tot acest proces are ca scop buna relație dintre instituție și public și presupune gestionarea problemelor și controverselor. Mai mult de atât, ajută conducerea să fie în permanență informată cu privire la opinia publică și deschisă la propunerile de schimbare ale acesteia. Totodată, aici putem discuta despre o responsabilitate a relațiilor publice pentru care, odată cu apariția organizațiilor profesionale ale celor care activează în domeniul relațiilor publice, s-a încercat elaborarea de numersoase definiții, însușite de către un număr mai mic sau mai mare de țări, fără a se reuși, însă, formularea unei definiții unanim acceptate.
O să tot scriu despre unele dintre cele mai interesante cursuri de care m-am lovit în timpul facultății. Să nu uit nici eu, să vă reamintesc și vouă!
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.