Aproape 1.000 de pompieri din 27 de unităţi din ţară au fost dislocaţi în sprijinul salvatorilor din Galaţi, transmite Agerpres.
Potrivit IGSU, în urma efectelor fenomenelor hidrometeorologice înregistrate în judeţul Galaţi, inspectorul general al IGSU a dispus, în cursul zilei de luni, suplimentarea resurselor din această zonă cu efective şi mijloace tehnice din alte judeţe, neafectate de fenomenele meteo.
Astfel, în sprijinul pompierilor de la ISU Galaţi, au ajuns, marţi dimineaţă, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate judeţene pentru situaţii de urgenţă – Bacău, Neamţ, Suceava, Botoşani, Vrancea, Harghita, Mureş, Covasna, Braşov, Tulcea, Constanţa, Buzău, Constanţa, Brăila, Ilfov, Călăraşi, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Iaşi, Teleorman, Vâlcea, Dolj, ISU Bucureşti-Ilfov, Şcoala Boldeşti, Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă.
Totodată, în zona afectată, au fost dislocate, de la nivelul aceloraşi unităţi IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 volă, 19 camioane de intervenţie, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi 2 autocare.
Personalul dislocat în judeţul Galaţi este pregătit pentru efectuarea misiunii pentru o perioadă de minimum trei zile.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă monitorizează constant situaţia operativă pentru a asigura implementarea măsurilor necesare gestionării eficiente a situaţiilor întâlnite în zona afectată, arată IGSU.
Editor: IFA