You are currently viewing Instagram introduce conturi speciale pentru minori

Instagram introduce conturi speciale pentru minori

Meta va introduce la nivel global conturi pentru adolescenți pe platforma Instagram. Se vor aplica celor sub 18 ani, iar restricțiile incluse vor fi extinse și la profilurile deja existente ale adolescenților, informează The Guardian, citat de digi24.ro.

Scopul este de a permite părinților un control mai mare asupra activităților copiilor, inclusiv posibilitatea de a bloca vizionarea aplicației de către copii pe timpul nopții. Alte modificări din cadrul setării contului pentru adolescenți includ oferirea posibilității părinților de a stabili limite de timp zilnice pentru utilizarea aplicației, de a bloca adolescenții de la utilizarea Instagram în anumite momente, de a vedea conturile cu care copilul lor comunică prin mesaje și de a vedea categoriile de conținut pe care minorii le vizualizează.

Conform aceleași surse, odată ce un utilizator sub 16 ani încearcă să își schimbe setările, funcțiile de supraveghere parentală le vor permite adulților să stabilească noi limite de timp, să blocheze accesul noaptea și să vadă cu cine schimbă mesaje copilul lor. Anunțul celor de la Meta a fost făcut după ce, săptămâna trecută, guvernul din Australia și-a anunțat intențiile de a introduce o lege în parlament pentru a crește vârsta la care copiii pot accesa rețelele sociale până la o vârstă încă nedefinită între 14 și 16 ani.

Editor: IFA