Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean a declarat, duminică, despre legea PNL prin care se încearcă să se ofere lui Klaus Iohannis posibilitatea de a candida la alegerile parlamentare, pe lista unui partid, că atât timp este încă în funcţie, preşedintele nu poate ocupa o altă funcție.
„Articolul 84 din Constituţie spune că preşedintele României, pe durata mandatului, nu poate face parte dintr-un partid politic şi nu poate ocupa o funcţie publică sau privată.
Deci, preşedintele, chiar dacă este în ultimele trei luni de mandat, nu poate să ocupe altă funcţie decât cea de preşedinte”, a spus fostul preşedinte al CCR, la Digi24.
„Mai mult, acest preşedinte nu poate să îndeplinească nici funcţia de senator. Dacă se validează mandatul, pentru că şi în cazul senatorilor şi deputaţilor, spune clar în Constituţie că nu pot îndeplini alte funcţii de autoritate pe perioada mandatului”, a explicat Zegrean.
El a mai arătat că lui Klaus Iohannis îi expiră mandatul pe 21 decembrie, dacă nu intervin situaţii care justifică prelungirea mandatului şi dacă ar fi aşa, ar deveni şi senator în aceeaşi perioadă.
Editor: IFA