Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a inaugurat, luni, la Complexul Sportiv ”Lia Manoliu” din Capitală, Săptămâna Europeană a Sportului Be Active, derulată în România printr-o serie de evenimente care vor marca noua campanie #BeActive a Uniunii Europene.
„Acest proiect este unul foarte important, este o zi foarte importantă, care marchează o săptămână foarte importantă, o săptămână care promovează mişcarea fizică şi conştientizarea rolului sportului în societate. Şi o naţiune sănătoasă este aceea care are grijă de oamenii săi, mai ales de generaţia tânără şi cea de seniori. Este un program deosebit de important al Uniunii Europene şi mă bucur că de la an la an acest proiect creşte în importanţă şi în mesajul pe care îl trimite în societate. După cum ştim, sunt probleme foarte importante în lume, inclusiv la noi, şi de aceea este important rolul pe care sportul în a-i aduce pe tineri şi a-i ţine departe de toate tentaţiile care sunt extrem de nocive şi dăunătoare unei dezvoltări sănătoase. Important este să ne mişcăm, pentru că doar aşa putem crea o cultură a sănătăţii şi a prevenţiei. Ca a fost sportiv, antrenor, medaliat olimpic, dar şi părinte al unor sportivi, vă îndemn pe toţi să faceţi sport. Pentru că sportul aduce echilibru între viaţa personală, muncă şi starea mentală„, a declarat Covaliu.
Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, a adus în atenţie procentul de 62% al românilor care nu fac niciodată sport, unul considerat îngrijorător.
„Comisia Europeană este extrem de activă în a avea iniţiative în care să evidenţieze proiectul european pentru sport, care are la bază valorile noastre comune. Credem că sportul este pentru toate vârstele, originile etnice şi religiile şi pentru persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice. Anul acesta sărbătorim a zecea ediţie a Săptămânii Europene a Sportului, un eveniment anual emblematic de promovare a sportului şi a activităţii fizice. Date recente arată că acest eveniment rămâne actual şi mai necesar ca oricând, un sondaj arătând că 45% dintre europeni nu fac niciodată exerciţii fizice, iar în România acest procent se ridică la 62%. Trăim o criză a nemobilităţii, iar lipsa activităţii fizice prezintă o ameninţare tăcută asupra societăţii cât şi a economiei noastre„, a declarat Ramona Chiriac.
Săptămâna Europeană a Sportului este o iniţiativă a Comisiei Europene, lansată în 2015, la care România s-a raliat de câţiva ani, Agenţia Naţională pentru Sport având calitatea de Organismul Naţional de Coordonare (ONC) în ţara noastră pentru al treilea an consecutiv. Evenimentul va fi derulat în parteneriat cu numeroase entităţi publice şi private, având ca obiectiv estimat un număr de minimum 120.000 participanţi direcţi, la nivel naţional.
Săptămâna Europeană a Sportului este structurată în jurul unei deschideri oficiale, urmată de un eveniment emblematic – Satul Sportiv şi Noaptea #BeActive – şi este centrată în jurul a patru teme, care să atragă toate categoriile de public: sport în mediul educaţional, sport la locul de muncă, sport în aer liber şi sport în cluburi sportive şi centre de fitness.
Editor: IFA