Întăriri la Chindia Târgoviște! Formația dâmbovițeană a înregistrat, astăzi, două transferuri extrem de importante. Sub comanda tehnicianului Marian Vătavu au venit mijlocașul central Iulian Roșu (30 ani) și apărătorul central Mihai Leca (32 ani).
Ultima dată, Iulian Roșu a jucat la Concordia Chiajna, iar de-alungul carierei a mai trecut pe la echipe precum Steaua București, FC Clinceni, Rapid, Astra Giurgiu, Poli Timișoara, Poli Iași, Gloria Buzău, FC Brașov și Dinamo București. De asemenea, mijlocașul a evoluat pentru naționalele de juniori U17 și U19 ale României.
Potrivit Trasnfermark.com, cota de piață a fotbalistului este de 100.000 de euro.
Tot astăzi, Chindia a bifat și revenirea pe „Eugen Popescu” al lui Mihai Leca. Acesta a mai evoluat pentru roș-albaștrii în perioada 2019-2020. Ultima formație la care a evoluat apărătorul a fost la CS Tunari, grupare care sezonul trecut a retrogradat în Liga 3.
În carieră, fundașul a mai îmbrăcat tricoul echipelor Oțelul Galați, FC Brașov, Juventus București, iar în străinătate a jucat pentru The New Saints, Zakho și PFK Lviv. Mihai are peste 200 de meciuri jucate în întreaga carieră, iar peste 140 sunt în prima ligă din România. Apărătorul a evoluat și în naționala de tineret a României.
Cota de piață a fundașului de 32 de ani este de 100.000 de euro, potrivit Transfermarkt.com.
M.I.