Continuă lucrările în cadrul proiectului de modernizare a DN7 Bâldana-Titu. În prezent, se montează un pod nou, paralel cu cel existent, cu o lungime de 50 de metri.
„Astăzi, marcăm un pas important în modernizarea DN7 Bâldana-Titu!
În comuna Lungulețu, se montează un pod nou, paralel cu cel existent, ca parte integrantă a proiectului de modernizare și lărgire la 4 benzi a celor 21,4 km ai drumului național!
Podul va asigura continuitatea sensului de mers către Titu, iar datele tehnice sunt impresionante:
▫️ Deschidere de 45 de metri;
▫️ Lungime totală de aproximativ 50 de metri;
▫️ Lățime de aproximativ 10 metri.
Podul este prevăzut cu dispozitive antiseismice pentru siguranță maximă și, de asemenea, combină rezistența și flexibilitatea necesare pentru a face față traficului intens de pe DN7 Bâldana-Titu”, precizează președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
AUTOR: F.S.