Astăzi, 26 septembrie a.c., în jurul orei 08:34 pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu care se manifesta la o locuință din localitatea Mogoșești, comuna Dragomirești.
La sosirea celor patru autospeciale de pompieri, incendiul se manifesta la interiorul locuinței pe o suprafață de 90 de metri pătrați.
De asemenea, în jurul orei 9:46 pompierii au primit un apel prin numărul unic de urgență 112 care anunța un incendiu la o anexă gospodărească în localitatea Doicești.
La sosirea celor 3 autospeciale de pompieri și a echipajului SMURD, incendiul se manifesta la o anexă gospodărească pe o suprafață de circa 50 de metri pătrați, dar și la acoperișul casei pe o suprafață de circa 100 de metri pătrați.
Până la acest moment, nu au fost raportate victime în niciuna dintre situații.
IPJ DÂMBOVIȚA