Un transport ilegal de oi a fost depistat pe raza județului Dâmbovița, într-o perioadă în care România se confruntă cu pesta micilor rumegătoare. Potrivit presei centrale, câțiva cetățeni din Tulcea, unde a debutat PMR, au adus în apropiere de Răcari 70 de oi pe care le vindeau la preț mic, pentru a scăpa rapid de ele.
Înainte de a trece la tăiarea animalelor, au încercat să le vândă direct, la un preț avantajos, unor ciobani, dar aceștia au alertat DSVSA Dâmbovița. Inspectorii au ajuns rapid, animalele au fost verificate, dar acestea nu aveau documente de proveniență, transportul fiind ilegal. Astfel, potrivit legii, vor fi sacrificate pentru a împiedica răspândirea bolii în județ.
În prezent, 24 de focare de pesta rumegătoarelor mici, dintre care 7 în judeţul Timiş şi 17 în Tulcea, mai sunt active în România, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Pesta Rumegătoarelor Mici este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele. Mortalitatea în cazul animalelor infectate poate ajunge la 70%.
AUTOR: F.S.