You are currently viewing Fostul preşedinte american Jimmy Carter împlineşte 100 de ani

Fostul preşedinte american Jimmy Carter împlineşte 100 de ani

Jimmy Carter, care a trăit mai mult decât orice alt preşedinte american din istorie, îşi sărbătoreşte marţi cea de-a 100-a aniversare şi stabileşte astfel un record, relatează Reuters.

Democratul Jimmy Carter a servit un singur mandat ca preşedinte, din ianuarie 1977 până în ianuarie 1981. Însă deceniile sale de activitate umanitară după ce a părăsit funcţia, inclusiv promovarea drepturilor omului şi eforturile pentru reducerea sărăciei în ţări din întreaga lume, i-au adus Premiul Nobel pentru Pace în 2002.

Ziua sa de naştere, care are loc la 19 luni de când primeşte îngrijiri paliative la domiciliul său din Plains, Georgia, este marcată prin difuzarea unui concert omagial susţinut de staruri ale muzicii country, rock şi gospel, înregistrat la Fox Theatre din Atlanta luna trecută. Concertul a strâns mai mult de 1 milion de dolari pentru programele internaţionale ale Centrului Carter, pe care fostul preşedinte l-a fondat împreună cu soţia sa, Rosalynn Carter. Fostul preşedinte intenţionează să urmărească concertul pe canalul televiziunii publice din Georgia, potrivit nepotului său, Jason Carter.

Jimmy şi Rosalynn Carter au fost căsătoriţi timp de 77 de ani. Rosalynn Carter a murit în noiembrie 2023, iar fostul preşedinte a fost văzut ultima dată în public la funeraliile soţiei sale, unde a folosit un scaun cu rotile şi a părut fragil.

El a fost diagnosticat cu cancer şi cu alte probleme de sănătate şi a decis să pună capăt intervenţiei medicale şi să intre în îngrijire paliativă în februarie 2023.

Săptămâna aceasta, pentru a marca ziua de naştere a lui Carter, zeci de voluntari Habitat, inclusiv vedetele muzicii country Garth Brooks şi Trisha Yarwood, vor construi 30 de case în St. Paul, Minnesota, a declarat grupul.

Jimmy & Rosalynn Carter Work Project serveşte nu numai ca o modalitate de a onora moştenirea familiei Carter, ci şi ca o reamintire a ceea ce este posibil atunci când oameni din toate categoriile sociale se reunesc pentru a lucra la un obiectiv comun”, a declarat Jonathan Reckford, directorul executiv al Habitat for Humanity.

Editor: IFA