În situații limită, pompierii se dovedesc mereu cei care intervin în sprijinul oamenilor și al bunurilor acestora. Tocmai de aceea, este firesc ca aceștia să primească sprijinul logistic de care au nevoie pentru a-și exercita cât mai bine profesia. Cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, astăzi, 4 autospeciale de suport logistic au intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița.
„Noile achiziții, în valoare de aproximativ 380.000 de lei, vor permite detașamentelor din Pucioasa, Moreni, Titu și Găești să ajungă rapid la locul incidentelor, crescând șansele de a salva vieți și bunuri.
Autospecialele sunt dotate complet cu echipamente esențiale pentru situații de urgență, de la substanțe stingătoare și utilaje, până la echipamente de protecție și generatoare electrice. Astfel, pompierii noștri vor avea la dispoziție toate resursele necesare pentru a interveni eficient și rapid, în deplină siguranță”, anunță președintele CJD, Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.














