Cu emoție, am pășit într-un nou an universitar și studenții Facultății de Științe Economice, din cadrul Universității Valahia din Târgoviște. Studenților le-a fost alături decanul Cristina Ștefan, care le-a vorbit despre oportunitățile de care se vor bucura în cadrul UVT.
“Celebrăm astăzi debutul anului universitar 2024-2025 la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Valahia din Târgoviște, prilej de emoție și bucurie pentru întreaga comunitate academică târgovișteană.
Dragi “boboci”,
Ați ales să vă pregătiți pentru o carieră de economist în cea mai mare facultate din structura UVT!
Ați pășit într-o facultate în care dinamismul activităților și stimularea spiritului antreprenorial în rândurile tinerilor reprezintă două dintre obiectivele pe termen lung ale echipei din decanat.
Dragi studenți,
În Facultatea de Științe Economice veți întâlni multe oportunități (burse Erasmus+, activități de cercetare științifică derulate în cadrul cercurilor științifice studențești și al centrelor de cercetare, proiecte, programe, competiții, conferințe și alte activități organizate cu instituțiile publice și firmele partenere, precum și acțiuni de voluntariat sau diferite campanii derulate în colaborare cu Societatea Antreprenorială Studențească), pe care trebuie doar să le fructificați.
De fiecare dintre voi depinde cât de mult vă doriți să dobândiți competențe, să vă cultivați abilitățile și să evoluați.
Noi, cadrele didactice și personalul didactic auxiliar avem datoria de a vă fi alături în această călătorie pe drumul cunoașterii și a vă insufla curajul și încrederea în voi înșivă!
Dragi colegi,
Vă urez multă sănătate, inspirație în a emite idei creatoare, iar rezultatele să fie pe măsura așteptărilor dumneavoastră!
Deopotrivă studenților, cât și cadrelor didactice vă doresc un an universitar 2024-2025 plin de satisfacții!”, a transmis Cristina Ștefan.
AUTOR: F.S.