O nouă ediţie a Salonului Auto Bucureşti (SAB) & Accesorii 2024 este programată la Centrul Expoziţional Romexpo, în perioada 1 – 6 octombrie, eveniment în cadrul căruia vor avea loc premiere auto naţionale şi vor fi prezentate noutăţi ale sezonului 2024 – 2025 şi oferte speciale ale companiilor participante, anunță Agerpres.
Ediţia din acest an a SAB & Accesorii aduce în prim-plan modele-concept şi o serie de noutăţi din partea unor branduri precum: Alfa Romeo, BMW, Fiat, Ford, Hyundai, Honda, INEOS Grenadier, Jeep, Kia, LeapMotor, Maserati, Mazda, Mercedes Benz, MG, MINI, Mitsubishi, SsangYong, Subaru, Suzuki şi Toyota.
„Mobilitatea electrică are şi la această ediţie a SAB & Accesorii 2024 o prezenţă accentuată, păstrând astfel trendul de dezvoltare şi extindere al acestui segment din ce în ce mai important în industria auto la nivel global. Numeroase companii expozante prezintă vehicule electrice, de la maşini, scutere, până la biciclete electrice, alături de staţii de încărcare şi tehnologii de ultimă generaţie, prezentate de numeroase companii expozante de top”, notează organizatorii.
La SAB & Accesorii vor fi expuse peste 600 de branduri din domeniul echipamentelor, spălătoriilor self service, pieselor, accesoriilor şi serviciilor din domeniu, acestea fiind reprezentate pe o suprafaţă interioară şi exterioară de peste 7.000 mp, transmite Agerpres.
Preţul unui bilet de acces general la expoziţia auto este de 70 de lei, în timp ce copiii sub vârsta de şapte ani şi persoanele cu dizabilităţi pot intra gratuit.
Editor: IFA