You are currently viewing Mircea Geoană și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al României

Mircea Geoană și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al României

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a depus oficial, joi, candidatura la Biroul Electoral Central. El a depus liste cu aproape 500.000 de semnături de susţinere, reclamând birocraţia în ceea ce priveşte depunerea candidaturilor, transmite News.ro.

În România lui 2024, în mod normal nu ar fi trebuit să asistăm la sute şi sute de cutii şi de hârtii şi de birocraţie şi de maculatură, în cele din urmă, şi ar fi trebuit să fim cu toţii capabili să depunem semnăturile, conform legii, pe un simplu stick. Fac din schimbarea modului în care sistemul electoral funcţionează în România, din modul în care cetăţenii pot să-şi exprime liber opţiunea democratică angajamentul şi misiunea mea ca viitor preşedinte al României. Acest monopol al partidelor tradiţionale trebuie să înceteze. Am făcut acest efort cu pasiune şi sinceritate. Nu avem maşinării de partid, nu ave bani de la buget şi am făcut acest lucru efectiv din dorinţa de a demonstra că în România se poate face un efort democratic onest, fără să ai nevoie nici de bani publici şi nici de maşinării de partid”, a afirmat Mircea Geoană, imediat după depunerea candidaturii.

El a precizat că „nu este uşor pentru un candidat independent să facă acest demers”, pentru că „procedura este anevoioasă”, iar alegătorii sunt „rezervaţi pentru că nu au încredere în statul român”.

Întrebat dacă există finanțarea rusească în campania sa electorală, Mircea Geoană a răspuns:

Este o întrebare tendențioasă. Nu există nici o contribuție a domnului Mănescu la campania prezidențială. Există un fel de capacitate a Federației Ruse să creeze aparențe care să conducă la aparențe de acest gen.”

Editor: IFA