Vești bune pentru două categorii vulnerabile de români, asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități și pensionarii care au muncit în condiții speciale. Vicepreședintele Senatului anunță că, săptămâna aceasta, au fost adoptate două legi care le „fac dreptate”.
„Salariul asistenților personali a fost majorat la 3500 de lei. Creșterea salarială reprezintă o recunoaștere a muncii acestor oameni și un sprijin pentru aceste familii.
Prin modificarea adusă Legii pensiilor, s-a corectat o nedreptate față de cei care au muncit în condiții grele, dar și-au pus în pericol și sănătatea. Prin legea adoptată în Senat se respectă principiul contributivității. Vor urma să beneficieze în continuare de reducerea vârstei de pensionare şi de calcul corect pentru pensia încasată”, transmite Guran.
AUTOR: F.S.
















