Laura Vicol a demisionat din funcția de președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, după ce în presă a apărut investigația celor de la Recorder.
Demisia are loc a doua zi după ce firma soțului ei, Răzvan Ciorbă, a intrat în procedură de insolvență. Jurnaliștii de la Recorder.ro au publicat, ieri, o amplă investigație despre dezvoltatorul imobiliar, despre care spune că „a descoperit indicii solide că unele apartamente au fost vândute de mai multe ori, către persoane diferite”.
„Am luat această hotărâre ca urmare a atacurilor nedrepte și de o gravitate fără precedent îndreptate împotriva mea, iar până la lămurire lor îmi doresc să demisionez”, se arată în cererea de demisie a Laurei Vicol.
Laura Vicol este deputat PSD în Parlamentul României din 2020, iar din noiembrie 2021 conducea Comisia juridică, de disciplină și imunități din Camera Deputaților.
Editor: IFA














