You are currently viewing A fost semnat contractul de execuție, pentru reabilitarea și modernizarea Secției de Recuperare și a Administrației Spitalului Județean de Urgență Târgoviște

A fost semnat contractul de execuție, pentru reabilitarea și modernizarea Secției de Recuperare și a Administrației Spitalului Județean de Urgență Târgoviște

Continuă investițiile administrației județene în Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. Președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, anunță semnarea contractului de execuție pentru reabilitarea și modernizarea Secției de Tratamente Recuperatorii și a Pavilionului Administrativ al unității medicale.

„Și pentru acest proiect am reușit să atragem fonduri nerambursabile! Prin PNRR avem asigurată suma de 7.600.000 lei, aceasta fiind valoarea totală a lucrărilor ce vor îmbunătăți considerabil condițiile de tratament, precum și condițiile în care lucrează administrația spitalului.
Cele două clădiri, Secția Tratamente Recuperatorii cu o suprafață construită desfășurată de 3.091 mp și Pavilionul Administrativ cu o suprafață construită desfășurată de 877 mp, vor beneficia de următoarele lucrări:
▫️ Reabilitare termică;
▫️ Instalare, reabilitare și modernizare a sistemelor de încălzire;
▫️ Reabilitare și modernizare a sistemului de iluminat;
▫️ Îmbunătățirea sistemelor de climatizare și ventilare pentru a asigura o mai bună calitate a aerului din interior;
▫️ Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu.
Totodată, se vor amenaja și 2 stații electrice de reîncărcare a automobilelor electrice.
În ultimii patru ani, proiectele Consiliului Județean Dâmbovița la Spitalul Județean de Urgență s-au ridicat la 100.000.000 de lei”, precizează Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.