Fostul premier și președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost achitat joi, 10 octombrie, de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul Microsoft, în care DNA l-a acuzat că a luat mită 800.000 de dolari. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în 10 zile.
„Achită pe inculpatul Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 din Codul penal, rap. la art. 6 și art. 7 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal”, a transmis Curtea Supremă.
Instanța a ridicat și măsurile de sechestru asigurător asupra bunurilor lui Tăriceanu, impuse de Direcția Națională Anticorupție. O decizie similară a venit și pentru Ștefan Bogdan Teodorescu.
Editor: IFA














