De-a lungul timpului, în articolele săptămânale, mi-am mai exprimat părerea despre rețelele de socializare. Generația din care fac parte, cea aflată la granița dintre offline și online, a construit din mine un om care crede despre aceste platforme și de bine, dar și de rău. Și tot generația în care m-am născut face aproape imposibil procesul de a-mi găsi propria identitate – dar despre asta, într-un articol viitor.
Revenind..
Serile trecute, fără lumină în cameră, distrugând nervii oricărui oftalmolog care ar fi văzut distanța dintre ochii mei și telefonul mobil, am descoperit-o pe Ioana Barac Grigore. O autoare contemporana pe a cărui biografie mi-a fost imposibil să o găsesc în vastul internet, de vină putând să fie ora târzie, ori nostalgia pe care mi-a trezit-o una dintre poeziile ei. E toamnă, e atât de predictibil faptul că o să vă las în articolul de astăzi versuri..
Ioana Barac Grigore – Octombrie
“Îmi place să mă trezesc târziu in octombrie/ Să plouă mărunt sacadat să văd norii pe geam/ Să nu știu dacă e înainte de prânz după-masă/ Ca și când un ceas gri s-ar lăți peste parc/ Îmi place in octombrie cernerea stropilor reci/ Peste gluga mea galbenă pașii mei prin băltoace/ Mirosul de păr ud poarta de fier să scârțâie scurt/ Aleea pietruită spre chioșcul de lemn putrezit/ În octombrie mi-ar plăcea să îmi placă ceva/ O dată pe zi nu contează când unde ce sau de cine/ Aș vrea să mă trezesc târziu sau măcar să adorm/ Să-mi amintesc ce am visat la’nceput de septembrie.”
Îmi plac poeziile, poeziile atipice, poeziile al căror tâlc să fie unul necunoscut și, totodată, cunoscut de fiecare în parte, poeziile care nu te fac să te întrebi ce vrea să spună poetul, poeziile care se simt, care se aud în funcție de cititor, și nu de autor. Îmi plac poeziile-povești, cele care au de spus mai mult decât câteva rânduri și, oricât de tare îmi plac versurile pentru copii, poeziile pentru oameni mari pur și simplu mă fascinează. Îmi plac și oamenii-poveste, aceia care duc pe umerii lor mai multe decât lasă să se vadă, oamenii care pășesc cu grație indiferent de câte au în bagaj, dar nu pot să vă mint.. îmi plac și cei care devastează totul în jurul lor – căci după ei, n-am mai fost niciodată aceeași.
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște