You are currently viewing Dosar penal pentru un bărbat din Iazu, acuzat că a furat un câine, rasa Bichon!

Dosar penal pentru un bărbat din Iazu, acuzat că a furat un câine, rasa Bichon!

La data de 15 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către o persoană din Gheboaia, cu privire la faptul că i-a fost sustras cățelul din rasa Bichon.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat din localitatea Iazu.

În urma deplasării la domiciliul acestuia, a fost identificat câinele sustras, acesta fiind restituit persoanei vătămate.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de furt, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

IPJ DÂMBOVIȚA