You are currently viewing Finanțare de peste 27 de milioane de lei, pentru Universitatea Valahia, obținută prin PNRR

Finanțare de peste 27 de milioane de lei, pentru Universitatea Valahia, obținută prin PNRR

Noi fonduri europene, care vor contribui la transformarea sistemului educațional din județul Dâmbovița, atrase de Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Rectorul UVT, Corneliu Sălișteanu a semnat, astăzi, împreună cu Ministrul Educației, Ligia Deca, contractul de finanțare aprobat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare totală eligibilă de 27.226.207,20 lei, care vizează îmbunătățirea calității educației și creșterea competențelor digitale ale cadrelor didactice din regiunile Sud-Est și Sud Muntenia.

Proiectul „DIGIPED: Inovație Digitală în Educația Preuniversitară” are, potrivit rectorului UVT, Corneliu Sălișteanu, următoarele obiective:
✔ Dezvoltarea competențelor digitale: Formarea a 6.000 de cadre didactice din regiunile Sud-Est și Sud Muntenia în utilizarea instrumentelor digitale pentru predare, prin programe de formare specializate.
✔ Creșterea accesului la resurse educaționale: Asigurarea accesului la resurse educaționale digitale și materiale didactice necesare pentru implementarea eficientă a pedagogiei digitale în școli.
✔ Reducerea disparităților regionale: Implementarea unor măsuri de formare uniformizate pentru toate cadrele didactice din regiunile vizate, pentru a reduce disparitățile și pentru a asigura un nivel ridicat de competențe digitale în toate școlile.
✔ Îmbunătățirea performanței educaționale: Creșterea calității educației oferite de cadrele didactice prin utilizarea eficientă a tehnologiilor digitale, ceea ce va duce la îmbunătățirea performanțelor elevilor și la pregătirea lor pentru o societate digitală.

Acest proiect evidențiază angajamentul ferm al Universității „Valahia” din Târgoviște de a contribui la realizarea investițiilor strategice promovate de Guvernul României care să răspundă direct nevoilor cadrelor didactice, care se confruntă cu dificultăți în adaptarea metodelor de predare la cerințele actuale ale învățământului digital, dar și la îmbunătățirea resurselor educaționale.

AUTOR: F.S.