Căminul Cultural Malu cu Flori a găzduit, ieri, un eveniment iubit de comunitatea din zonă. Este vorba despre Festivalul „Focul lui Sumedru”, care are la bază un obicei vechi de mii de ani, care precedă Sărbătoarea de Sfântul Dumitru. Pe lângă tradiționalul foc ritualoc, din program au făcut parte și momente artistice pregătite de artiști locali.
„În noaptea de 25 spre 26 octombrie, dinaintea sărbătorii Sfântului Dumitru, apărătorul păstorilor se aprind focuri, iar oamenii se adună în jurul acestora. Comuna noastră a reușit să păstreze și anul acesta acest obicei. Este sărbătoarea întregii comunități. În această seară întreaga suflare a satului a strigat în cor: “Hai la Focu’ lui Sumedru!”
Evenimentul a fost precedat de un minunat program artistic la care au participat: Ansamblul Mugurași de la Chindie și Florile Chindiei, Ansamblul Cununa Brăneștiului și Ansamblul nostru Florile Malului, cărora le mulțumim pe aceasta cale!
Sperăm că am câștigat bunăvoință în asigurarea unui an viitor fertil și bogat în recolte!”, transmite primarul comunei Malu cu Flori, Ion Constantin.
AUTOR: F.S.