Candidatul independent la Preşedinţia României Mircea Geoană a declarat, vineri, că a ales să înceapă campania electorală la Iaşi în semn de respect şi angajament pentru zona Moldovei, una dintre cele mai sărace din UE.
„Am plecat de la ipoteza de lucru că neavând un partid important în spate sau neavând resursele partidelor, va fi mai dificil. Dar chiar şi după standardele româneşti, cred că această campanie este mai urâtă, la limita mârşăviei, a denigrării, a compromiterii şi un fel de înfrăţire între cei de afară, în principal din Rusia, care sunt nefericiţi să vadă un om de la NATO conducând România, şi cei din partidele de acasă, care sunt nefericiţi să vadă un preşedinte independent care le strică jocurile şi înţelegerile. Deci, şi de afară, şi de acasă, opoziţie multă, multă intoxicare, multă minciună, dar mergem înainte şi sunt convins că româncele şi românii, inclusiv din Moldova şi din Iaşi, vor putea să facă o alegere corectă”, a declarat Mircea Geoană.
„Din dorinţa intensă pe care o am, şi de angajament pentru a ridica Moldova care de la Unirea Principatelor plăteşte factura, într-un fel, faţă de Bucureşti. A venit clipa să ridicăm şi această parte a ţării (…) Am venit şi sentimental, şi politic, şi moral aici la Iaşi în prima zi de campanie pentru a spune că a venit clipa să facem dreptate şi Moldovei şi să putem să ne achităm de contractul neonorat de Bucureşti de acum 160 de ani”, a spus fostul secretar general adjunct al NATO.
„Spun un singur lucru, varianta unei finale deja prearanjate între Ciolacu şi Simion ar fi un lucru profund greşit pentru România, pentru democraţia noastră, pentru direcţia pro-occidentală şi fac un apel către toţi cei care vor să aibă un vot util să se gândească în primul tur cu cine votează şi, într-un fel, de o manieră inedită în aceşti ani de democraţie românească. Turul întâi este adevărata finală a campaniei prezidenţiale. Deci veniţi la vot în urmă cât mai mare şi votaţi cu cine credeţi că este cel mai potrivit să conducă România„, a declarat jurnaliştilor Mircea Geoană.
Editor: IFA