You are currently viewing Penitenciarul Găești, partener în organizarea manifestărilor prilejuite de „Ziua Europeană a Justiției Civile”

Penitenciarul Găești, partener în organizarea manifestărilor prilejuite de „Ziua Europeană a Justiției Civile”

În fiecare an, pe 25 octombrie, în întreaga Europă, se celebrează „Ziua Europeană a Justiţiei Civile”. Pentru a marca evenimentul, Judecătoria Găești, a organizat la finalul acestei săptămâni, două procese simulate, unul în materie civilă, având ca obiect „ordin de protecţie” și altul de natură penală, având ca obiect „infracţiunile de vătămare corporală şi tulburarea ordinii și liniștii publice”.

Potrivit scenariului, la împlinirea fracției minime de pedeapsă, inculpatul major, condamnat, este prezentat în fața Comisiei pentru liberare condiționată. Lucrările comisiei s-au desfășurat sub coordonarea polițiștilor de penitenciare din cadrul Penitenciarului Găești.

La eveniment au participat elevi ai „Colegiului Național Vladimir Streinu”, judecători și grefieri din cadrul Judecătoriei Găești, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, avocați – Baroul Dâmbovița, avocați – Baroul Argeș, reprezentanți ai Proiectului FAST- Dâmbovița, polițiști de penitenciare din cadrul Penitenciarului Găești, consilieri de probațiune – Serviciului de Probațiune Dâmbovița și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița.

Demersul a avut ca scop principal asigurarea transparenţei activităţii instituției, astfel încât cetăţenii să îşi formeze o reprezentare clară a imaginii reale a condiţiilor de lucru ale magistraţilor, precum şi a etapelor pe care le parcurge un dosar de la înregistrare până la soluţionare, precizează reprezentanții penitenciarului dâmbovițean.

AUTOR: F.S.