Vremea va fi mai caldă decât este normal perioadei din calendar, în această săptămână, însă ulterior vor urma două săptămâni cu temperaturi mai scăzute decât cele obişnuite, în toată țara, potrivit prognozei emise marți dimineață de meteorologi pentru perioada 28 octombrie – 25 noiembrie.
Pentru săptămâna 28 octombrie – 4 noiembrie, ANM anunță că valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Ploi vor fi puține la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice.
Ulterior, în săptămâna 4 – 11 noiembrie, vremea se răcește. Meteorologii au avertizat încă de zilele trecută că, după temperaturile de primăvară, vremea se răcește accentuat și vin ploile.
„Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului”, potrivit ANM.
La fel, în săptămâna 11 – 18 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de nivelul normal pentru această perioadă la nivelul întregii ţări.
În săptămâna 18 – 25 noiembrie, mediile temperaturilor se vor situa în jurul celor specifice, pe întreg teritoriul României.
Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării.
Editor: IFA