FC Pucioasa și Urban Titu au încheiat nedecis un nou duel dâmbovițean programat la nivelul Ligii a 3-a. La capătul unei dispute extrem de spectaculoase, dar și interzise cardiacilor, cele două formații au remizat, 3-3, într-un joc ce a contat pentru etapa a 10-a.
În disputa de pe arena din dealul „Patrana”, Pucioasa a deschis scorul rapid, prin Soare. Echipa din Titu nu s-a lăsat nici ea mai prejos și în minutul 30 a restabilit egalitatea prin Sima. În finalul primei reprize, gazdele trec din nou la conducerea jocului în uram golului marcat de Ioniță.
În repriza a doua, Urban arată mai bine și la cinci minute de la reluare, Claudiu Ioniță restabilește echilibrul din nou pe tabelă. Cu puțin timp înainte de ultimul fluier, Titu a preluat conducerea scorului după reușita semnată de Ionică. În schimb, în minutele de prelungire ale întâlnirii, Pucioasa a avut o tresărire de orgoliu, aducând din echilibru pe tabelă, în urma golului marcat de Croitoru.
După această remiză, Titu continuă pe locul 4, cu 14 puncte, iar Pucioasa se menține pe 9, cu 7 puncte acumulate.
M.I.
















