You are currently viewing Delegație a PNL Dâmbovița, prezentă la Sinaia, pentru lansarea programului de guvernare liberal

Delegație a PNL Dâmbovița, prezentă la Sinaia, pentru lansarea programului de guvernare liberal

Nicolae Ciucă, împreună cu liderii liberali de la centru și din teritoriu, este prezent, astăzi, la Sinaia pentru a lansa programul de guvernare al PNL pentru alegerile parlamentare și pentru a participa la Liga Aleșilor Locali ai Partidului Național Liberal. La eveniment a participat și o delegație a PNL Dâmbovița.

„Astăzi, cu peste 1200 de liberali prezenți, Partidul Național Liberal și-a lansat programul de guvernare.
De la susținerea familiilor și dezvoltarea comunităților locale, până la consolidarea democrației și apărarea drumului nostru european – acest program este viziunea noastră pentru o Românie puternică și unită, unde fiecare generație are șansa unui viitor mai bun, aici, acasă.
Fiecare proiect, fiecare inițiativă, fiecare măsură sunt construite pentru a răspunde nevoilor reale ale românilor, într-o lume în schimbare”, se arată pe pagina PNL Dâmbovița.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, la Sinaia, că programul de guvernare al PNL prevede crearea a 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului 2028 şi o creştere a salariului mediu net de la 5.000 lei, cât este în prezent, la 7.000 de lei.

AUTOR: F.S.