Echipa Asociatiei Montane Carpați s-a întors în zona Padina, pentru o nouă acțiune de ecologizare. În doar câteva ore, pe ploaie, cei 11 voluntari prezenți au strâns peste 30 de saci de gunoi lăsat în urmă de turiștii care vin în zonă și care pare că mai au ceva drum de parcurs până la a învăța să iubească natura.
„Așa cum am promis, ne-am întors să facem curățenie în Munții Bucegi, pe segmentul de la Centrul de Educație Montană Padina până la Peștera Ialomiței, în cadrul programului Let’s do it, Carpați!
Chiar dacă a plouat toată ziua, nu ne-am lăsat descurajați și am adunat peste 30 de saci cu gunoi.
Am fost 11 voluntari inimoși, ajutați de cei de la Parcul Natural Bucegi, care ne-au permis desfășurarea acțiunii, și de Salvamont Dâmbovița, care ne-a ajutat cu preluarea sacilor și chiar și cu igienizarea pe alocuri. Le mulțumim pentru sprijin și îi așteptăm alături de noi și la alte acțiuni!”, transmit reprezentanții asociației montane.
AUTOR: F.S.