Una dintre cele mai dese cauze in izbucnirea unui incendiu la casa este, mai ales în sezonul rece, lipsa verificarii si a curatarii cosului de fum, regulat, conștiincios si in mod profesionist. Efectele sunt devastatoare, producand victime umane și distrugeri materiale consistente sau chiar ireparabile.
Pentru a preveni producerea unor eventuale incendii la coșurile de evacuare a fumului în această perioadă cu temperaturi în scădere, pompierii dâmbovițeni atrag atenția cu privire la câteva măsuri de prevenire.
„Siguranța locuinței începe cu întreținerea coșului de fum!
Verificarea și curățarea periodică a coșului de fum reprezintă un pas esențial în menținerea funcționării eficiente a sistemului de încălzire și în prevenirea riscurilor de incendiu sau intoxicație cu monoxid de carbon.
Nu neglija aceste măsuri de protecție!
Asigură-te că locuința ta este pregătită pentru iarnă. O casă întreținută corespunzător contribuie la siguranța și confortul familiei tale”, subliniază ISU Dâmbovița, printr-o postare.
AUTOR: F.S.














