Marcel Ciolacu, a declarat luni, 4 noiembrie, că, dacă va ajunge președintele României, îl vrea pe liberalul Ilie Bolojan partenerul social-democraților, în locul lui Nicolae Ciucă.
„E un om care doreşte să facă reforme în România, un om care s-a arătat foarte aplicat în ceea ce priveşte administraţia locală la Bihor şi este un partener pe care eu mi l-aş dori, din funcţia de preşedinte al României”, a spus Ciolacu, aflat într-o vizită de lucru în Franța, despre Ilie Bolojan, care este președintele PNL Bihor și președintele Consiliului Județean Bihor.
Ciolacu a adăugat, în conferinţa de presă de la Ambasada României din Paris, că președintele PNL, Nicolae Ciucă, duce o „campanie plină de atacuri personale, plină de atacuri la familie”, făcând trimitere la faptul că al doilea om în stat i-a făcut publică adresa unde locuiește.
„Crede că prin această campanie plină de atacuri personale, plină de atacuri la familie, plină de minciuni va aduce un scor mai bun partidului pe care îl reprezintă. Eu nu cred. Dar adevărul o să îl aflăm foarte curând, pe data de 24, pe data de 1 şi pe data de 8. În schimb, văd un lucru bun, faptul că se conturează care va fi partenerul de dialog, nu al meu, al meu e funcţia de preşedinte al României, al viitorului preşedinte al PSD. Se conturează care va fi partenerul de dialog al PSD, domnul Bolojan”, a precizat Ciolacu.
Editor: IFA