You are currently viewing A fost semnat un nou contract de lucrări în cadrul Proiectului Regional de dezvoltare a insfrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița

A fost semnat un nou contract de lucrări în cadrul Proiectului Regional de dezvoltare a insfrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița

O nouă veste bună pentru locuitorii zonei de Vest a județului Dâmbovița. Președintele Consiliului Județean anunță că a fost semnat un nou contract de lucrări în cadrul „Proiectului Regional de dezvoltare a insfrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița, în perioada 2014 – 1020 – etapa a II-a”. Prin implementarea acestui nou contract se vor reabilita 12 foraje cu adâncimea de 100 m și conducta de aducțiune front de captare, cu o lungime de 3200 m, se va realiza execuția conductelor de aducțiune principale, în lungime de 64.376m, și conducte de aducțiune secundare, în lungime de 14.171m. Sunt prevăzute de asemenea: reabilitarea și extinderea gospodăriilor de apă din SZAA Hulubești, extindere front de captare pentru SA Scheiu de Sus și SA Telești (comuna Ludești), dar și reabilitarea gospodăriei de apă Scheiu de Sus, precizează Corneliu Ștefan.

„Având o valoare de 81.864.243 lei, contractul de tip execuție include proiectarea de detaliu și execuția construcțiilor civile, a instalațiilor mecanice, electrice și automatizare, inclusiv furnizarea și montarea echipamentelor aferente, pentru reabilitarea frontului de captare Hulubești, conducte noi de aducțiune în SZAA Hulubești între Gospodăria de Apă Hulubești și Gospodăria de Apă Crângurile, Gura Foii, Făgetu, Dragodana, Merii (Mogosani), Mătăsaru, Poroinica, Pătroaia, Ionești, Petrești, Morteni, Vișina, reabilitare și extindere Gospodării de Apă din SZAA Hulubești: Hulubești, Crângurile, Gura Foii, Dragodana, Merii (Mogoșani), Mătăsaru, Poroinica, Pătroaia, Ionești, Petrești, Morteni, Vișina, extindere front de captare pentru SA Scheiu de Sus și reabilitare Gospodăria de Apă Scheiu de Sus și extindere front de captare pentru SA Telești, lucrări de reabilitare, extindere și integrare în sistemul SCADA a obiectelor din gospodăriile de apă, lucrări de extindere a surselor de apă aferente sistemelor de alimentare cu apă Scheiu de Sus și Telești, comuna #Ludești.
Proiectul este cofinanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (etapa I) și din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (etapa II).”

AUTOR: F.S.