În Arhiepiscopia Târgoviștei s-a încheiat a doua parte a campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, în cadrul căreia 213 de persoane au donat 97 litri de sânge.
Campania s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, în perioada 21 octombrie – 11 noiembrie 2024, la ea participând credincioși din parohii ale protoieriilor Titu, Găești și Pucioasa, care au dorit să-și manifeste astfel sprijinul pentru semenii lor aflați în nevoie, dar mai cu seamă să ofere o mărturie de filantropie creștină.
Menționăm că, în Arhiepiscopia Târgoviștei, la inițiativa Părintelui Mitropolit Nifon, această campanie de donare de sânge se desfășoară în fiecare an, în două etape și reprezintă o modalitate concretă de implicare a Bisericii în sprijinirea nevoilor din cadrul comunității noastre locale. În prima parte a acestui an au participat 248 de persoane din cadrul protoieriilor Târgoviște Nord și Târgoviște Sud, fiind donați 112 litri de sânge.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI