Universitatea Valahia din Târgoviște continuă seria activităților de ținută. Astăzi, instituția a găzduit deschiderea Galei Cercetării Științifice, Ediția 2024, o oportunitate de a celebra realizările cercetătorilor UVT și de a evidenția contribuțiile aduse la dezvoltarea societății. Alături de conducerea universității, la eveniment au participat personalități din domeniul cercetării și administrației publice, precum Bogdan-Gruia IVAN, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Corneliu ȘTEFAN, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, care au subliniat în discursurile lor rolul crucial al cercetării în dezvoltarea economică și socială a României și în consolidarea unei societăți bazate pe cunoaștere.
„Astăzi, în prezența ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, am participat la Gala Cercetării Științifice din Universitatea Valahia Târgoviște. A fost un eveniment cu totul special pentru învățământul superior dâmbovițean ce a reunit mediul academic, invitați de renume internațional în domeniul cercetării și inovării, dar și studenți dornici de cunoaștere.
Consiliul Județean Dâmbovița a fost partener al acestei festivități de prestigiu, axată pe cercetare, inovare și excelență. Astfel, prin sprijinul acordat, susținem viitorul bazat pe cunoaștere, tehnologie și performanță, dar și colaborarea între instituțiile locale.
De altfel, Consiliul Județean Dâmbovița a fost, este și va rămâne întotdeauna un susținător în realizarea proiectelor ce vizează mediul academic dâmbovițean și unul dintre colaboratorii principali ai Universității Valahia! Organizăm periodic sesiuni de internship, majoritatea tinerilor participanți fiind absolvenți ai învățământului superior dâmbovițean.
Totodată, la capitolul digitalizare, trebuie precizat faptul că am semnat un acord pentru înființarea unui parc IT la Priboiu, alături de Universitatea Valahia.
De asemenea, pregătim și un alt proiect inovativ prin care vom putea urmări, în timp real, starea de viabilitate a drumurilor. Astfel, vom reuși să intervenim și să remediem disconfortul din trafic în cel mai scurt timp posibil.
I-am felicitat pe toți cei prezenți la eveniment și, cu această ocazie, îmi reafirm aprecierea pentru contribuția esențială pe care o are Universitatea Valahia în dezvoltarea comunității locale!”, transmite președintele CJD, Corneliu Ștefan.
AUTOR: F.S