You are currently viewing Sfaturile pompierilor, în contextul avertizărilor meteo în vigoare

Sfaturile pompierilor, în contextul avertizărilor meteo în vigoare

În contextul avertizărilor meteorologice în vigoarea, IGSU informează că 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților locale din județele aflate sub incidența fenomenelor meteorologice periculoase.

Astfel, în contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizărilor care prognozează intensificări ale vântului, ninsori și viscol puternic, pentru mai multe județe din țară, IGSU a dispus unităţilor subordonate luarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi gestionarea cu eficiență a potențialelor situaţii de urgenţă.

De asemenea, potențialele misiuni de căutare-salvare a persoanelor aflate în dificultate pot fi optim acoperite cu 41 şenilate, 74 autospeciale pentru transport personal și victime multiple (ATPVM), 24 autofreze pentru deblocarea drumurilor, 940 autospeciale de intervenție la incendii și 353 autospeciale SMURD, mijloace de mobilitate existente la nivel național.
La nevoie, în județele aflate sub incidenta codurilor de vreme severă pot fi activate grupele operative și suplimentate efectivele de personal cu cele aflate în turele libere.

Totodată, inspectoratele pentru situații de urgență din țară vor reactualiza procedurile de comunicare și colaborare cu toate autorităţile locale competente, pentru asigurarea măsurilor de răspuns, astfel încât manevra de forte și mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp. Printre măsurile dispuse se mai regăsesc verificarea și cunoașterea situației cu femeile gravide, cu sarcina în 7-9 luni, a persoanelor care urmează tratamente de dializă sau cu alte afecțiuni, dar și situația privind spațiile destinate cazării temporare a persoanelor afectate, dacă va fi necesară evacuarea populaţiei.

Recomandări pentru populație:
❗Evitați să porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate;
❗ Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.);
❗ Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților;
❗ Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ;
❗ Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

AUTOR: F.S.