You are currently viewing Este zi de vot, astăzi, în România și până și Google îi îndeamnă pe oameni să meargă la urne

Este zi de vot, astăzi, în România și până și Google îi îndeamnă pe oameni să meargă la urne

Peste 18 milioane de români din ţară sunt aşteptaţi, astăzi, 24 noiembrie 2024, să-şi exprime opţiunea la primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe buletinul de vot, pe care se află 14 candidaţi. Acum doar câteva zile, unul dintre candidați a decis să se retragă, dar numele său rămâne însă pe buletinul de vot, alături cei 9 candidați din partea partidelor și de cei patru independenți.

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

În străinătate, sunt aproape un milion de români cu drept de vot la acest scrutin. Prima secţie deschisă în afara graniţelor ţării a fost cea din Auckland, Noua Zeelandă, vineri, la ora 1.00.

Peste 1,1 milion de tineri români au dreptul să voteze pentru prima oară la un scrutin prezidențial.

Secțiile de votare din țară s-au deschis la ora 7.00 și se închid la ora 21.00, cu posibilitatea ca programul să fie prelungit, dacă sunt oameni la coadă.

Google marchează ziua alegerilor prezidențiale 2024 România cu un doodle prin care le amintește românilor că sunt așteptați la vot pentru a alege viitorul președinte al României, al 5-lea șef de stat post-decembrist.

Potrivit AEP, astăzi, au dreptul să-și exprime opțiunea electorală cetăţenii români care au 18 ani împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv. În cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, alegătorul poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul ori reşedinţa, conform legii. În cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.

În cazul în care se află în străinătate, poate vota la orice secţie de votare organizată în afara granițelor.

În cazul în care îndeplineşte funcţia de membru al biroului electoral al secţiei de votare sau de operator de calculator al biroului electoral al secţiei de votare ori asigură menţinerea ordinii, votează la secţia de votare unde îşi desfăşoară activitatea.

Un număr de 18.968 de secţii de votare au fost amenajate în țară, pentru alegerile prezidențiale, a anunțat AEP, 434 dintre acestea, în județul Dâmbovița. În diaspora au fost deschise 950 de secții de votare, cu 35 mai multe față de alegerile europarlamentare din vară.

AUTOR: F.S.